Găsesc cu uimire că se poartă regăsirile.
De orice chip.
Pe mine mă regăsesc oameni de care am uitat la modul cel mai natural cu putinţă.
Fostul coleg de liceu care nu ezită să-mi expună într-un mail luuuung şi frumos formatat toate realizările lui de la Gaudeamus Igitur! şi până mai încoace. Realizări! Da! Nevastă, copil, poziţie managerială (copy&paste subtil din semnătura electronică, hint-hint!) şi rate la bancă pentru toţi membrii familiei! Nu, nu vreau să am de-a face cu întâlnirea prematură de 10 ani, care de fapt e peste 2 ani, da' ăsta e blestemul absolvenţilor de filologie, stăm prost cu matematica; nu vreau poveşti de oameni mari şi minţi înguste! Nu vreau să ne măsurăm în maşini, rate la bancă (ah, mă repet!) şi mai ales vreau să evit momentele greţos de emoţionante din categoria oldies but goldies "vaaaaai nu te-ai schimbat deloc!".
So I kindly invite you to fuck off!
