Somn. Mult, mai mult față de cum era. Tot cu
treziri la ore mici și patrulat prin casă buhuhu și apoi adormit la loc. Tot cu
visat frică și ochi umflați dimineața. Dar măcar e mai mult.
Metallica. De toate felurile, mai puțin cu Lou
Reed, că nu mă duce mintea să pricep de ce au făcut așa ceva. În afară de bani
ofcors. Met Live din anii recenți, Met Live de la Moscova din nouășunu, de la București de atunci din doomiiopt de când ploua și mi se scurgea apa pe ceafă, pe gât, pe
sub tricou și în papuci și Alex și cu Georges și parcă și Maier erau foarte
rockiști. Metallica mai de ieri și mai de azi. Metallica Through the Never în
3D, comercial până la vomă dar frumos tare și cu sala de cinema plină ochi de geci de piele și bocanci cu ținte. Și două tinere
piți care s-au evaporat rapid. Metallica de toate felurile pentru anger
management, chestie la care nu-s bună dar măcar încerc să.
M, eterna de ea, de pe alt fus orar, from the land of plenty unde-s +40 de grade la umbră. Hai că poți, știi că poți! Tu nu ești așa!
Cică să fiu mai dură. Și mai insensibilă. Și mai hotărâtă. Păi nu pot, că
am alt calapod. Am pierdut un om, pe el, omul
care. A doua, a treia oară. Mai departe nu știu.
