Mda, deci io am o chestie cu mâncarea indiană, am zile în care I’m craving mâncare indiană da’
mi-e și lene, și mereu lenea învinge. Dar mai am și zile în care I’m
craving mâncare indiană
și nu mi-e lene, așa că mâncarea învinge și mă apuc de gătit. Ieri a fost una
din zilele alea, m-a apucat hărnicia și m-am pus pe treabă. Și cum indieneam eu așa de zor mi-am adus
aminte de cea mai, cea mai bună mâncare indiană pe care am mâncat-o. La New
York. Și automat m-a dus gândul la Felipe
și la niște lucruri pe care mi le-a spus atunci, and how he made me feel human again. And
important. Even for a little while. Chestie care mai departe mi-a adus aminte
cum Chris îmi tot zicea așa randomly în ședințe Thanks for all the good work you’re doing for us, you’re very important!
De mă lăsa așa cu un zâmbet tâmp pe față. Aproape să-l cred.
Și m-am gândit apoi cu câtă bucurie am revăzut orașul ăla a doua oară. Ba
nu, fericire. Pentru că am fost de-a dreptul fericită să fiu exact în același
loc după mai bine de doi ani. Fe-ri-ci-tă, cu lacrimi în ochi.De data asta cu
mintea mai liberă, mai sigură pe mine și cu un tatuaj în plus. Cu fruntea sus. Fearless. Știu că o să fie bine, doar e
nevoie de un pic de timp să se așeze lucrurile. Daaaaa, e frumos la New York în
luna mai. Am tot vrut să-mi scriu
despre asta, să nu uit. Și cred că o să fie la fel de frumos și data viitoare,
în octombrie. Numai să-mi aduc aminte să am o zi întreagă doar pentru mine. E
fain să revezi locuri cu care rezonezi, să revii la ele. Până și apartamentul
ăla mi-e drag, de parcă era casa mea. Și e fain să lucrezi cu oameni care te
cunosc, ba și cu cei care-s prea noi să te cunoască dar care au auzit deja
multe despre tine în lunile cât ai lipsit din peisaj. E bine, e reconfortant
cumva. Even the awkward moments, și alea-s reconfortante. Uhm... I think that’s my desk. Și Chris—care de fapt e Christopher
și nu Christian așa cum credeam eu—pe care l-am intimidat de mi-e și milă de
el. Și stai și explică-i că așa sunt eu, mai sucită, mai introvertită, am un
umor ciudat și să aibă răbdare cu mine că io încă mă adaptez, vorba aia, I’m new here, și uneori mă simt ca o
extraterestră și dacă vrea să mă ajute cu ceva, păi să facă bine să just be there for me. Prin urmare mă
sună aproape în fiecare zi să vadă dacă mai trăiesc și dacă mai ninge în Canada,
hahaha. And every conversation is awkward AF. Oh well. Revenind. Zile de NY cu
35 de grade (Hello, summer! You have been
missed!) începute dimineața devreme și foarte superficial cu cafea de la
Starbucks și kilometri întregi seara și noaptea, pe jos, tot descoperind câte
un colț de Manhattan. Flatiron Building de data asta. În toată splendoarea ei.
Și Chrysler Building, the pretty pretty one
de care nu mă mai satur. Mai vreau, o să mai fie.
Dar până atunci un pic de Cluj și apoi un pic de Denver. Yay. Ironia sorții
sau cum s-o numi. Sau perfect timing. Parcă nu pot să cred că peste o lună și
un pic o să merg la Cluj. Deși biletele
alea le-am cumpărat chiar atunci, adică mi le-a cumpărat S. ca un bun și
vechi prieten care este, iar biletele de avion le am încă din aprilie. Parcă nu
procesez informația. Mecanisme de apărare, desigur. Sau poate nu mai vreau să
trec prin ce am trecut când am ajuns aici. Sau niște denial, habar n-am. Oh well. I’ll deal with that later.
Apropierea de Dorsa, care e un om extraordinar de inteligent și de fain. Și
un pic speriat. Încă mă surprinde cât de multe avem în comun, cât de apropiate
sunt culturile noastre deși-s atâââât diferite. Discuții care curg lin,
plimbări și cafenele. Tourist in my own
city, cam așa ceva. Starting to mix in. Poate de asta aveam nevoie, în loc
să fiu pe picior de plecare mereu, mai bine să-mi dau o șansă aici. O vreme. Ziceam
că eu plec, eu nu rămân aici, că nu mă regăsesc aici, dar tot cumpăr chestii
pentru casă. Ba chiar mi-am instalat și minunatul de AC, nu știu exact de ce. Cred
că inconștient vreau liniște și stabilitate. Sau mă ajută să nu mă mai gândesc
la toate prin câte am trecut.
Dolce far niente-ing.
Give yourself a break.
 |
| True story. |
