26.02

Dacă am zâmbit azi cu gura până la urechi și cu lacrimi în ochi între atâția quebecoși, chinezi, ruși și ahrabi e pentru întâlnirea cu Andy Warhol *heart*. The pope of pop art. O bucată din lucrarea mea de licență, săptămâni de citit literatură de specialitate și de condensat informația cât mai savant în câteva pagini. Pop culture și pop art și postmodernism și wowww I really dig this stuff! Oare pe unde o fi lucrarea mea de licență? Deci da, mai bine de 15 ani mai târziu, când mă așteptam cel mai puțin sau nu mă așteptam deloc. Cutia cu supă era acolo, pe perete, veselă și superficială și eu în fața ei, ca un copil fericit în fața unei cutii cu bomboane. Sunt atât de multe amintiri de atunci și atât de mult timp a trecut că nu-mi vine să cred cum se întâmplă lucrurile. We will meet again.

Și apoi Vasarely, ce surpriză plăcută! Și instant flashback cu ziua aia memorabilă când ne-am trezit că noi în pauza de masă mergem la Muzeul de Artă să vedem niște op art, așa. Eu cu Georgi și Alex, the originals. And one of them is back there, on the wrong continent, how ironic... Și la întoarcere înghețată la cornet de la înghețătăria aia din Mihai Viteazu și omg omg I miss those times so much ... Is it July yet?

În rest... încerc, pe cuvânt că încerc să îmi placă aici. De fapt cred că îmi place, doar că e prea pustiu. Încerc să nu mă gândesc prea mult (deși damn you LinkedIn for reminding me! - sau aaaa abia acum am văzut, ai un tatuaj pe mână! e un arici, nu? vaai dar ce drăguț e! dar de ce tocmai un arici?). Back at it again with the online shopping spree. Gotta love my job. Though I never really left. Și cumva cred că aștept să revină #tempguy deși ayyy Dios mio! that is gonna suck ever more that it already does. And as fucked up as it might sound, I tend to think of him as my guardian angel. Though he's more like the devil. Oh well. Doesn't matter anyway.

So many reasons to smile... but really, is it July yet?

21.08

Cam totul se reduce la timp acum. Timpul ăla care a mai rămas. Care mi-a mai rămas. 24 de zile cu totul. Și multe boarfe de aranjat în bagaje.

Îmi tot repet, poate-poate îmi intră în cap, că asta e ce mi-am dorit, că m-am jurat că o să plec, că o să fie bine, că de asta am nevoie, că-s o norocoasă de am cerut și primit șansa asta să mă joc de-a phoenixul.

Dar e greu. E cumplit. Doare fiecare zi care se scurge. Și nu pot să nu mă gândesc cum viața ne dă șanse cu repetiție și noi nu știm ce să facem cu ele. Sau ne e frică. Sau preferăm să închidem ochii și să așteptăm să treacă. Șansele, viața.

E greu. Dar nu renunț. Nu de data asta.

Aștept un arici. A promis.

03.05

Momentul ăla când primeşti rezervarea şi îţi îngheaţă sângele şi lumea se opreşte în loc câteva secunde. Pentru că a rămas prea puţin timp. Pentru că ştii exact câte luni zile ore mai ai până o să moară o bucată din tine.

15.03

La di da!

Chaos, chaos, but always trust your phoenix.

Și? Când pleci? Ochii mari și pulsul crește, nu știu ce răspuns să dau. Adică știu răspunsul, doar că mi-e frică să-l vorbesc, să spun cuvintele, să le aud cum se rostogolesc în aer. Se comprimă timpul, e tot mai mic și mai puțin. Și mai fioros. Nu am planificat nimic, pentru că acum nu știu ce și nu știu unde să planific. Dar îmi tot spun că mai este timp. Până când n-o să mai fie.

Și povestea asta, care se întâmplă și e tot mai reală, mai aproape. Mai frumoasă. mai picată din cer. Aham, trust your phoenix. Then run. Hai odată, aprilie!

19.02

La di da...

Ar trebui să scriu o carte. Sau măcar o broșură.

Săptămâna în care am primit viza. Nod în gât, un pic de panică, un pic de tras aer în plămâni, un pic de uau, un pic de fuckfuckfuuuuck!, un pic de o să fie bine. Da, a fost alfel decât mi-am imaginat. Eu am fost altfel, alții au fost altfel. În fine, ne regrupăm noi cumva.


Săptămâna în care s-au adunat cinci ani de când am sărit în acvariul cu rechini.. și între timp am intrat în matrice. Mi-e drag de timpul ăsta, mi-a făcut bine. M-a făcut să am curaj. Să vorbesc mai tare, să stau mai dreaptă, să fac trackere peste trackere, să mă plimb prin NY de nebună, să mă dau cu capul de pereți de frustrare sau să țopăi de fericire. Să nu știu ce să răspund când sunt întrebată șiiii tu de faaapt ce lucrezi?

Aceeași săptămână în care cu un click am dat niște timp înapoi. Și au venit peste mine ca o avalanșă multe, multe cuvinte care au zăcut prea mult timp nespuse. Full circle. London? Maybe. Yes. Yes.


*****

Torrrrontoh? Could it be, could it be?

17.01

La di da.

Răbdare și tutun. Încă puțin, foarte puțin.

Au zburat lunile. Între merci, madame, pour votre interet și momentul fuga-fuguța la AM s-au îngrămădit mulți draci și multe frici, dar am ajuns și aici. Încă puțin.

Timișoara de acum e ca o cutie cu bijuterii vechi. Timișoara de atunci a fost ca un plasture smuls prea brutal. Dar e bine că nu au rămas urme! 

Vizitat pe repede înainte câte ceva, revederea cu Daria după 10-11 ani, concluzia că traducerile nu-s pentru oamene ca noi - dar nici noi nu suntem făcute pentru traiul la corporație. Un pic de timp eu cu mine de consumat printre picturi. Ar trebui să fac asta mai des, nu? Măcar să mă ajut să nu uit ce ar fi trebuit să fiu.

***

#lasttime

Crăciunul cu ai mei. Deși e ultimul. Am vizitat trei rânduri de morminte. Tata, Răzvan și bunicii. Cumva Răzvan m-a adus mai aproape de ei și mă re-învață cum e să simți și să știi că aparții unei familii. Și Doamne, ce bine e! Ne sunăm, ne căutam, ne trimitem gânduri bune, ne iubim așa cum știm... adică fără să ne-o spunem. Ne acceptăm, deși  e cam târziu și lucrurile s-au schimbat atât de mult. Asta nu poate fi decât bine, nu? Mulțumesc, Răzvan, pentru lecția pe care ne-ai dat-o. Ne e dor de tine, ne gândim la tine, ești cu noi mereu.

***

Thank you for being so beautiful. 

***

Bite your tongue. Let someone else's demons be someone else's demons, not yours. Even if you love that someone so much, too much. It's their hell, not yours. It's their fault, not yours. And it's not your place to save anyone. All you have to save and protect is your own ass. 

01.03

Mmmmdeci io când am început să emigrez de-adevăratelea (pentru că e o diferență de la wishing-ul din 2006/7 la doing-ul din 2013), tot procesul dura cam doi ani. Iaca imediat se fac doi ani și eu tot aici, ba chiar cică să mă aștept la încă pe atât și chiar mai mult. Oh well. Măcar pot să mă laud că mereu iau decizii foarte bune, dar absolut niciodată la momentul potrivit.

Între timp Hello, March!, ce mă bucur că ai revenit. Vorba aia, te-aștept ca și când. De exemplu ca și când peste câteva zile mi-ar suna la ușă el, omul care, și i-aș sări direct în brațe și l-aș smotoci și l-aș trosoni como Dios manda. 

Mai departe de atât mi-e și frică să mă gândesc. 

21.01

Oare cum eram când eram eu sigură pe mine? Știu că s-a întâmplat asta la un moment dat, dar nu mai țin minte când și cum era. Aseară vorbeam cu un om pe care nu-l cunosc dar de care mă leagă o idee, o așteptare. Vorbeam cu o oamănă, îmi jucau degetele pe tastatură tot explicând proceduri,  punând întrebări, dând răspunsuri multe-multe, încurajând (ah! ce-mi place să încurajez lumea, cred că am fost cir-lidăr într-una din viețile anterioare!). Foarte lacrimogen momentul, de altfel. Dar și revelator. Mi-am dat seama că de fapt habar n-am ce fac. Fără sa ma panichez, fără să simt că vreau să dau înapoi. Habar n-am. Atât.

23.11

"Mă calci pe nervi" m-a trimis direct la spital azi. E ușor să arunci cu niște vorbe, să tai cu ele. I should know. E ușor să te descotorosești de ceva, de cineva. Dar cum rămâne cu oamenii pe care îi rănești iremediabil și care-și fac griji și se macină până nu mai rămâne nimic din ei? Oh well.

Cică să stau în pat și să mă gândesc la lucruri plăcute.

Să vedem.

Am primit chitanța din Qbq. Hârtie reciclată, drăgut, scurt și la obiect. Nu știu de ce dar Madame ăsta mă amuză teribil. Distracția e și mai mare când mă gândesc că abia de-acum începe așteptarea. Doi trei patru ani. And I'm not known for my patience. Or for getting any younger.

A. se mută înapoi la Cluj. Yeey! O să fie bine.

Am ajuns să visez Trello cards, jur. E bună ideea și e fain să tot muți cardurile dintr-o parte în alta dar se duce naibii toată creativitatea.
- Și? Azi ce faci? 
- Păi mi-am planificat să fiu creativ/ă de la 10 la 12.  
- Să facem un card pentru asta.

15.11

Așa nu bun. Că nu te poți bucura de ce e frumos în jur. Sau nu mai poți tu să faci frumos pentru alții. E ca și cum nu ai mai fi când de fapt arzi mocnit pe dinăuntru și-ți blestemi zilele câte ți se tot  înșiră înainte.

Da’ oare eu cum eram înainte să ajung așa? 

Simțeam că-mi explodează capul dacă nu sun. Am sunat. Dar în loc să urlu titimiedorrrșimădoarrreee am mormăit spuneCE și parcă toate s-au prăbușit pe lângă mine. Nu conteaza ce simt eu. Dadadadadada uitasem.

Madame. Ce comic sună. Dar ce fain și oficial arată scris negru pe alb. Nu am știut cum să reacționez. Am crezut că mă bucur dar aia n-a fost bucurie. Tu de fapt vrei să fugi și acum ai găsit momentul. Ei, dar asta nu se poate, să fugi de tine. Nu scapi, oriunde ai fi. 

Am fost un om bun, cred. Acum sunt un om stricat.

Are sens? N-are. Try. 

il faut en rire

Am pus o grămadă de cărți pe Kindle și degeaba. Seara tot cu cele 40 de legi adorm, alea scrise pe hârtie.

Noul regulament de la Qc îmi fură 4 puncte. Era de așteptat.

Analizele... beaucoup de merdaj.

Re-smoker of the month. Mda. Exact 8 luni m-a ținut.

Cafelele nocturne cu grandmaster (sună a beaucoup de kinkaj, dar nu e) se repetă o dată la tz ani. Acum m-am prins. De fiecare dată se întâmplă să ma apuc de plâns, de fiecare dată aceeași concluzie: vă e frică și vă dați în cap reciproc din cauza asta.

La toate astea râd. Ca proasta râd, pentru că nu am de ales.



Am trecut de niște bariere. O să trecem și de altele. Încet și cu răbdare.

dosar, dossier

Așa arată biroul acum, beaoucoup de merdaj. Recunosc că a fost și mai rău. Restul de hârtii sunt pe biroul de la biuro. Dintre toate mai lipsește doar diploma de la tefaq dar nu e cazul de enquietaj, ajunge ea ceeel târziu săptămâna viitoare. Așa a zis madam de la CCF. Pardon, IF. Pinky promise. O cred pe cuvânt. 

Maldărul ăsta de acte și traduceri înseamnă eu. La un moment dat, peste tz săptămâni sau luni, un funcționar kebecos pur-sânge (ha!) o să ridice sictirit din sprânceană și o să deschidă dosarul. Le dossier. Și-atunci să vezi distracție și amuzament. Toate hârtiile astea, adică eu, trebuie să-l convingă pe onor. funcționar kebecos că sunt demnă de provincia/țara lui. Și când mă gândesc la asta îmi vine să râd, să plâng. Adică pe mine nu m-a vrut și nu mă vrea și n-am fost demnă de un singur om, unul singur, el , omul... deci de ce m-ar vrea o ditamai țara?

Mi-e tare dor. În unele zile parcă mai mult, și-atunci mă simt ca un leu în cușcă. Niciodată mai puțin. Chiar dacă nu mai sunt deloc interesantă. Pouff. Direct la gunoi. Fluturii sunt la locul lor. Dar cu unele lucruri înveți să trăiești. Sau mori cu ele de gât, după caz. Eu cui am greșit? Și când? Și cu ce?

de fapt

   - Someone flipped a coin for me. Eram așa de vraiște încât nu puteam să mă hotărăsc. Nu știam ce să fac. Tot ce știam era că fusesem o greșeală. Așa că A.G. și o monedă de 50 de bani au ales. Two out of three. Și așa au început să se întâmple lucrurile cu eTEFaQ și Qc.  

  -  Nu, testele n-au ieșit bine. Dar e mai confortabil să-ți acorzi un răgaz de 3-4 luni în care să nu te mai gândești la asta. Sau să crezi că nu te mai gândești.

  - Nu m-am trezit de sete. Iar am visat povestea aia spre dimineață, iar m-am trezit urlând, iar am întins mâna după el. Cumva înainte să mă desprind de vis și știind  că nu e acolo. Dar l-am căutat.

   - E drept că nu-l cunosc pe de-a-ntregul. Nu m-a lăsat niciodată, n-am fost îndeajuns de... Asta e clar. Dar îi știu o părticică, și acolo am văzut ce e mai bun și ce e mai rău în el. 

And still…

TEFAQ (aşa cum eşti)

Alţi oameni mai deştepţi şi care ştiu mai bine    Din bătrâni se ştie    Forumurile zic că pe partea franceză ar fi mai uşor-repede-fără-dureri decât partea cealaltă, cunoscută şi sub numele de federală.

Bun. Ne documentăm, de vreo doi ani ne tot documentăm şi cercetăm. Între timp mai şi evaluăm, stăm în cumpănă dacă să da sau nu şi într-o dimineaţă senină de vară mă hotărăsc că da. După care cobor victorioasă din 47, dau volumul maxim la Tostaky şi mă îndrept în pas săltat către uzină corporaţie.

Cu alte cuvinte a cam început distracţia cu adunat, tradus, legalizat de documente. DCS, etapa I – cu alianţa francezo-quebecoasă care mi-a pregătit o surpriză şi mă invită să TEFAQ dau un examen pentru evaluarea cunoştinţelor lingvistice. Păi bine stimaţi quebecoşi, atunci cum rămâne cu LMA forever? Eu pentru ce am luptat atâţia ani pe băncile facultăţii?

Hm? Mă echivalaţi au ba?

siropdeartar

M-am hotărât. Încă nu am un plan bine pus la punct dar măcar m-am hotărât.

Fără emotional backlog, cu fruntea sus şi cu cele 87 de puncte din evaluare.

Trebuie să fac asta, altfel înnebunesc aici. Şi ar fi păcat.