28.03

Răbdare și tutun. Tantrums and rapture.

Mă tot uit la biletele de avion, le mai verific o dată și încă o dată, le pipăi, le scap din mână, le adun de pe jos și le mai verific o dată. Sunt biletele spre atunci când a fost frumos dar nu ne-am priceput și nici curaj n-a fost. Spre povestea de acum, cu final rapid și atât de previzibil. Acolo e nebunia mea, o să ne amintim de zilele alea și la 90 de ani. E cale de întors, sigur că e, dar cine ar vrea să se întoarcă din drumul ăsta? Doar și iresponsabilii sunt oameni, nu?

Apoi back to reality, biletul de avion fără dată de întoarcere, sortat-împărțit-împachetat boarfele de trebuință, făcut pace cu mine și probabil eșuat la asta, tras aer în piept și început viață nouă în țară nouă cu oameni noi și planuri noi. Eu singură. A doua jumătate din viață. 

Uneori filmele se întâmplă. Sau măcar câteva scene. Mda. Păcat.

15.03

La di da!

Chaos, chaos, but always trust your phoenix.

Și? Când pleci? Ochii mari și pulsul crește, nu știu ce răspuns să dau. Adică știu răspunsul, doar că mi-e frică să-l vorbesc, să spun cuvintele, să le aud cum se rostogolesc în aer. Se comprimă timpul, e tot mai mic și mai puțin. Și mai fioros. Nu am planificat nimic, pentru că acum nu știu ce și nu știu unde să planific. Dar îmi tot spun că mai este timp. Până când n-o să mai fie.

Și povestea asta, care se întâmplă și e tot mai reală, mai aproape. Mai frumoasă. mai picată din cer. Aham, trust your phoenix. Then run. Hai odată, aprilie!

24.11

Obladi, oblada
Let us dare write better stories for ourselves.

25.10

Și după ce s-au pupat oamenii ăia doi, și-au văzut fiecare de treburile lor importante până când "let's have dinner". Dar așa. la modul romantic: cu mâncare indiană pe farfurii de plastic, cu vin din pahare de șampanie și cu RockFM în surdină la laptopul corporatist. Și s-au pierdut printre așternuturi și au râs și și-au povestit din pietrele pe care le cară după ei și iar au râs și au făcut mișto de americani, texani, români, mexicani, indieni. Și în timp ce adormeau, oama se gândea cum ni se întâmplă oamenii frumoși și minutele, orele astea grăbite, zăpăcite care te fac să crezi că îți poate fi și bine... chiar dacă pentru o bucățică de timp, irepetabilă.

20. 10

Feel-good bits and pieces:


* Mexican (?) passing by: "Que belleza!"

* Doorman an the Cosmo this morning: "Good morning, Miss Y. Systems! Looking smashing today!"

* Man in the car near NYbG:
     "Niiiice! Russian?"
     "Romanian."
     "Even better!"

* Big shot RE man at NYbG cocktail:  "There is something very exotic about you"

* Melanie @ Victoria's Secret: "You're a miracle! I'm so glad I met you, God bless!"

* Hotel receptionist: "My name is Emmanouel!"

* Man walking his dog somewhere near 5th Ave.: "Her name is Phoebe. She's admiring your shoes!"

* Greek corporate guy in front of Apple store: "Can I borrow your lighter, please?"  chit-chat, chit-chat blablabla "This was one of the best conversations I had in months!"

* Guy @ the Empire State Building: "You need another language? What's wrong with Japanese?"  "Here you go, miss. And may all your wishes come true!"

* Felipe: "Thank you for saying you're sorry you're late. Even if you were like three minutes late. That's so nice! I usually wait for people for like half an hour or more. And thank you for smoking hookah with me. And for listening to my rants on Ebola, that must have been really boring."  "I do love take-out food. Let's do that!"

re: 19. 10

Mmmdeci mai Felipe, copil frumos si anarhist ... pun pariu ca n-a mai alergat nimeni dupa tine la miezul noptii pe Lexington Ave. si nici n-a strigat urlat "Philiiiip, stop right there!" de au intors capetele toti trecatorii. Ihi, si nici eu nu am mai alergat dupa baieti prin NY si n-am strigat dupa ei. Doar pentru ca dupa ce m-ai zapacit de tot in fata hotelului - cand n-am mai putut sa zic decat "Go. Go now or else!" - uitasem sa-ti dau ciocolata si vinul. Romantic NY, I like that.

03.08

- Şi? Ce mai faci? Cum te simţi?
- Drifting. Lost.

*****

Dulceaţă de merişoare. Sau strugurei. Beriz. A first, un fel de milestone. Şi m-am gândit la tata cum dezvoltase o întreagă teorie a dulceţurilor. Şi cât drag punea acolo. Pentru cupiii lui.

Mau-mau pe pereţi şi cretă. N-am mai scris de mult cu cretă.

Pinguini, hevenli. Pisiceală.

Adică lucruri mici de tot şi enervant de simple, pe care le simte şi le înţelege şi pe care pot să i le spun fără să mă fac de râs. Chiar dacă se întâmplă nişte treburi cumplite, chiar dacă i-am/ne-am spus lucruri oribile. Şi mai ales chiar dacă aş vrea să nu mai fiu.

13.07

Noapte, plouă, tună, fulgeră. Printre toate un fel de liniște. Stăm pe The Balcony, fumăm, bem vinul început data trecută. Câteodată vorbim. Cred că amândoi ne luptăm să uităm câte ceva.

05.05

"Da, și eram așa un pic la cuțite și am trântit portiera. Na, să sufere!"

Vorbește, vorbește de două ore și încă mai sunt muuulte de spus.
Am făcut un pas spre ea. Alejandra. Hello. Mi-a lipsit. Ole!

06.03

De învățat. Despre cum să primești, despre cum să dai și mai ales despre cum să nu renunți.

05.12

Să nu uit: pas cu pas, zi după zi.

Așa cum măsuram bucătăria pe lung acum vreo două-trei seri: cu telefonul la ureche și pășind pe vârfuri pe gresie, pătrat după pătrat. Ca un pinguin, fix. 

Vocea aia de la capătul celălalt de lume e partea care lipsește din mine.

I, hiatus.

Plânsul-râsul pe marginea unei ape ajută câteodată. Nu mult și nu în profunzime, dar ajută pentru o vreme măcar. Să stai acolo și să-ți numeri binele și răul, să vezi din care atârnă mai mult și cum a ajuns să fie așa. 

Eu sunt un om bun.

Dacă nu aș fi un om bun, nu s-ar agăța de fusta mea copii mai mari sau mai mici și nu mi-ar zâmbi cu toți dinții necrescuți. Și nici nu m-ar ruga, așa serioși și pitici și mucoși, să le pun plasture colorat pe julitura proaspăt căpătată. Și eu nu m-aș înduioșa. N-ar veni la mine cățeii altora, dând bucuroși din coadă și gata să-mi lingă picioarele și mâinile.

Eu sunt un om bun căruia i s-a întâmplat rău. 

Eu o să iubesc copiii altora, niciodată pe ai mei. Și cățeii altora. Și pe omul care nu e al meu, dar care e făcut pentru mine. 

Eu sunt un om bun, dar niciodată suficient de bun.   

liniștea asta

Doi oameni. Două vieți. Două suflete.

Multe lacrimi. Mulți ani între ei. Multe nespuse.

O dragoste. O singură poveste. Una singură. Poate puțin regizată, de dragul publicului, dar poveste.

Fără cuvinte. Pentru că pe cei pe care îi iubim, îi iubim în liniște.

dosar, dossier

Așa arată biroul acum, beaoucoup de merdaj. Recunosc că a fost și mai rău. Restul de hârtii sunt pe biroul de la biuro. Dintre toate mai lipsește doar diploma de la tefaq dar nu e cazul de enquietaj, ajunge ea ceeel târziu săptămâna viitoare. Așa a zis madam de la CCF. Pardon, IF. Pinky promise. O cred pe cuvânt. 

Maldărul ăsta de acte și traduceri înseamnă eu. La un moment dat, peste tz săptămâni sau luni, un funcționar kebecos pur-sânge (ha!) o să ridice sictirit din sprânceană și o să deschidă dosarul. Le dossier. Și-atunci să vezi distracție și amuzament. Toate hârtiile astea, adică eu, trebuie să-l convingă pe onor. funcționar kebecos că sunt demnă de provincia/țara lui. Și când mă gândesc la asta îmi vine să râd, să plâng. Adică pe mine nu m-a vrut și nu mă vrea și n-am fost demnă de un singur om, unul singur, el , omul... deci de ce m-ar vrea o ditamai țara?

Mi-e tare dor. În unele zile parcă mai mult, și-atunci mă simt ca un leu în cușcă. Niciodată mai puțin. Chiar dacă nu mai sunt deloc interesantă. Pouff. Direct la gunoi. Fluturii sunt la locul lor. Dar cu unele lucruri înveți să trăiești. Sau mori cu ele de gât, după caz. Eu cui am greșit? Și când? Și cu ce?

aseară

doamne, doamne CUM a fost! "rapture rushing through my veins, passion flaming in my heart, heavenly surrender once again"

n-a fost in your room dar a fost halo și a fost when the body speaks și m-am gândit atunci la tine cum te iubesc eu așa hopelessly și aiurea și cum sunt făcute toate să se întâmple.

and so it goes on...


his pheonix, my pheonix

hello march

let's get to the serious stuff

source

Mie mi-a placut de anul asta

Mi-a placut asa de mult incat parca nu m-as rupe de el inca. Pentru ca la 30 de ani se intampla magie. Si curaj. Si poate un dram de nebunie. Tatuajul, ca sa nu uit niciodata. O demisie care m-a luat prin surprindere si mi-a trantit prima situatie de criza. Ultima dimineata din Vama, cu planurile altcuiva, in care incepusem sa nu mai cred. Un Fagaras regasit cam tarziu, un acasa care nu mai e al meu si pe care a trebuit sa-l vizitez la modul foarte turistic ca sa nu mai tanjesc dupa el. Bomboanele cu menta si cu eucalipt si cu miere. "Domnisoara, esti faina! Tare faina! Dar esti cam trista!" Lovely borough of Marasti where the cool people live. Un buchet vesel de lalele rosii invelite in ziar. Un miedordetine si restul cred ca e history in the making. Stolurile de fluturi. Acvariul cu rechini. Biletele la DepeshMod si Roger Waters. Ochelarii de soare, la bine si la rau. Some level of fearlessness. Razboaiele mai mari sau mai mici pe care le port in fiecare zi. Unghii colorate. Grandmaster si multa suferinta si dragoste si putere. Gara de Nord, cu bucuriile si mini-dramele ei. O vedere si o scrisoare venite impreuna all the way from the land of plenty. Niciodata nu e prea tarziu. Mult curaj, adunat nu stiu de unde, de a spune aproape tot ce era de spus. Cam multe nopti planse si nedormite. Cana cu reni, apoi cana cu fericire. Sentimentul ca asa ne-a fost scris sa fim, chiar daca suntem orbi, chiar daca nu ne incumetam sa ne luam inimile-n dinti, chiar daca nu o sa luptam pentru asta. A fost un an dintre cei care se intampla o singura data in viata. Stiu exact ce ma asteapta in continuare dar imi asum caderea aia cu tot dragul din lume.

expect nothing

Because expecting nothing leaves just enough room for anything.

mă zaharisesc toată

E drept că am mai trecut vag prin asta și știu cum e, știu că teoria bate practica, știu că există statistici concludente și simt greutatea și bucuria fiecărui milimetru de drum. Știu și că o să-mi pierd capul și-apoi o să mă apuce frica de mine. Și o să dau înapoi, o să mă cutremur și o să fug și sigur o să găsesc altceva de făcut, alt vis de visat. Dar ziua aia e departe. Acum e frumos și confortabil, e cu luminile orașului, cu un iunie care vine nerăbdător și vesel. E așa, ca un buchet de lalele roșii rânduite într-o vază improvizată dintr-o cană.

scar tissues

Today I was a man. The brave kind. The terrified kind.

I was a scavenger, I was a rapist to my emotions, a judge to my decisions and a soothing teller of my walls.

I was a gentle forgiver.

Then I got back to being a woman. A revelation. A kindness.A happiness.