O depresie veselă e mai ușor
de gestionat decât una tristă. Îmi zice asta ca și când mi-ar împărtăși cine știe ce
ultra-mega-super-secret. Oh wait! I’m paying for that so it must be true. Să ne
veselim, așadar.
Mie-mi vine să râd. Pe cuvânt. Noroc că e de-adevăratelea și nu am voie să
greșesc. Așa că: vorbesc, vărs tot, ascult, urlu, îmi suflu mucii în batistă, mă
adaptez, greșesc, mă oftic și a doua zi o iau de la capăt. Cu forța dacă e
nevoie.
Încă nu mi-e clar de ce oamenii procedează așa. De ce mint și înșeală și
taie în carne vie exact acolo unde au mai tăiat. And get away with it again. Știind
că. Sau cum de pot fi buni și răi în același timp. Some sick sense of empowerment?
Și nu înțeleg de ce am lăsat să se întâmple așa. Adică știu de ce, dar nu
pricep cum. Because it takes a lot to
bring me that low. The lowest of lows. Please
abuse me? I am not that person. And I’m not angry, I’m just
disappointed.