28.11

Nu scriu, pentru că mă doare. Sufletul, carnea pe mine, tot. Nu scriu, pentru că mi-e dor. De viața mea așa cum era, de sentimentul de siguranță și independență, de cerul de acasă și de mirosurile de acasă... deși nu am avut un acasă al meu. De el așa cum am crezut că era. De mine, așa cum îmi plăcea să fiu. Nu scriu, pentru că nu mai sunt eu.

Poate trebuie să mă repar înainte să mă întorc. Doar să nu fie prea târziu...

Cică baby steps, one day at a time, small goals și alte bullshituri din astea. Răbdare, dar eu nu mai am. Și nici timp. M-am trezit singură și a nimănui într-o țară de plastic. Dar asta mi-am dorit, nu? Oh well... I guess not. Cine zicea că sunt fearless leader sau femeia de fier?

Deci nu, deocamdată nu scriu despre experiența în Canada.

21.08

Cam totul se reduce la timp acum. Timpul ăla care a mai rămas. Care mi-a mai rămas. 24 de zile cu totul. Și multe boarfe de aranjat în bagaje.

Îmi tot repet, poate-poate îmi intră în cap, că asta e ce mi-am dorit, că m-am jurat că o să plec, că o să fie bine, că de asta am nevoie, că-s o norocoasă de am cerut și primit șansa asta să mă joc de-a phoenixul.

Dar e greu. E cumplit. Doare fiecare zi care se scurge. Și nu pot să nu mă gândesc cum viața ne dă șanse cu repetiție și noi nu știm ce să facem cu ele. Sau ne e frică. Sau preferăm să închidem ochii și să așteptăm să treacă. Șansele, viața.

E greu. Dar nu renunț. Nu de data asta.

Aștept un arici. A promis.

26.07

Airport goodbyes and time conversions. If only.

Not something to look forward to.

17.07

Cu nervii întinși la maxim, cu așa de mult dor, cu răni, cu pierderi grele. Cu spitale, cu avioane, cu responsabilități de om mare. Cu așteptarea asta care mă apasă. Cu timpul puțin care a mai rămas. Cu vina care tot crește în mine. Cu neputința ta de a face ceva, orice. Cu un univers care se încăpățânează să ne treacă prin lecții tot mai grele. Cu niște cuvinte pe care le-am scos din mine cu forța. Pentru că trebuia. Cu lumea care s-a prăbușit peste mine când te-am auzit plângând la telefon. Eu nu sunt așa, nu sunt un șarlatan, nu am vrut să se întâmple așa, nu am vrut să te trec prin asta. Cu mine, îngenuncheată pe mocheta corporației, plângând sec, spunându-ți că o să fie bine, o să fie bine, trebuie să fie bine. Desi nu prea știu cum. 

Mda, cam așa se întâmplă.

Eu tot te iubesc, Vericiule.

14.07

Mi-a rămas un arici mai sus de încheietură. Să pot să-l văd oricând, să mă gândesc la el de tot atâtea ori, să-l mângâi ca atunci când, și apoi să închid ochii și să stau puțin așa, închisă în mine, să aștept să treacă. Greu.

Gândurile. Oprește-le, dacă poți.

You have to fall. When you fall, someone may raise you or walk over you. The experience is beautiful because you fell. Not because they raised you, not because they walked over you – you actually had the sense of abandon in you to fall. 

Timpul. 63 de zile. Două luni și o zi până când zbor sau reset sau moarte sau trecere sau cine mai știe... Nu, nu sunt pregătită. Deci habar n-am ce fac.

20.05

Cât încă mai sunt aici.

*

Știi de Ciopârțilă? Chiar știi?

*

Fiecare la corporația lui, noroc cu tehnologia. Încă îți tremură vocea când vorbești cu mine, știi? Dar cred că tremur și eu pe dinăuntru. Hai să găsim soluții. Hai să. 

*

Cartea pentru ariciul cel mic. Mulțumesc că mă lași să fac asta.

19.05

Mets-toi en quête du miraculeux ♡

*

Ce încâlceală, câtă iubire, ce păcat.

18.05

tattoo sub piele

e exact așa. fiecare cuvânt. arici. tu pentru mine, eu pentru tine. 

16.05

Recunosc că nu te invidiez, n-aș vrea să fiu în locul tău. Și o să ai multe de învățat în perioada asta. Și de la alții, dar mai ales de la tine.

Și plângi ca proasta, dar nici tu nu știi exact de ce. Probabil de panică și de stres și de frica de necunoscut. Sau de frica de eșec. Sau de dorul cuiva. Sau un amestec de toate astea. Mulțumesc, M., că m-ai lăsat să plâng. Tu poți, tu ești capabilă, ai dovedit asta știi bine în ce condiții, o să te descurci! Nu-s de fier, ha ha, ce mișto crede lumea despre mine!

T - 120 și ceva de zile.
fearless my ass

10.05

Nothing happens unless first we dream.

♡

Să nu uiţi asta niciodată. Să visezi. Să-ţi doreşti. Şi să nu-ţi fie frică.