februarie ăsta

Dacă mă ridic pe vârfuri îți ajung până la gât. Până la scobitura aia caldă care se cere pupată și dezmierdată. Și dacă mai rămân tot așa, pe vârfuri, mâna ta se plimbă fără grabă pe spatele meu, de jos în sus și înapoi. Aproape la fel cum mâna ta a trecut peste phoenix. Da. Și sunt încă în pijamalele mele desperecheate și hainele tale sunt reci. Și e frumos să-mi aduc aminte cum ești tu, că ești aici. Că așa ar fi trebuit să fie. E februarie. Ninge. Ieri am făcut biscuiți cu migdale. Ieri a fost cea mai frumoasă seară. Azi a fost cea mai frumoasă dimineață.