gegendiewand

Plecările sunt inuman de triste. La fel și venirile, cu toată bucuria și nerăbdarea cu care deschizi ușa larg ca să-l primești pe celălalt înăuntru. Așa că nu mai zic nimic și mă fac că plouă. Oricum n-am ce să fac, sunt cu mâinile legate ca într-un pornoșag d-ăla ieftin. Păcat. Am mai zis, eu sunt un om bun. Dar niciodată destul de bun. Păcat. Dar și tăcutul ăsta câte fierberi și tristețuri și cât scrâșnit din dinți poate să ascundă, ohoohooo! Și câtă iubire. Mda. Titi. Și la final tot acolo ajungi. Refaci de fiecare dată scena asta cu izbitul în zid. Cadru cu cadru.