Câteodată--doar câteodată și numai dimineața devreme când nu știu de unde
să mai adun resurse pentru încă o zi--mai arunc cu răutăcisme. Pentru că nu-i corect să duc singură toată durerea
asta mută și tot eu să fiu toată numai o veselie și un spirit, aici nu e pâine
și circ. Pentru că partea adversă se poartă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, pentru că după ce a consumat cam tot ce era bun în mine a
început să mă arunce la gunoi puțin câte puțin. Nu-i corect. So
sometimes I snap and I fight back. Numai
că strategia nu-i bună, adrisantul nu se lasă rănit. Tare ca
piatra. I guess the one who makes you the happiest also makes you the saddest.
And still, you carry on loving the one. Because he, of all people, is the one. (Dadada, clișeu, știu!)
The downside of this e că mă devalorizez, cum zicea Vera mare. Nici nu mai
am răbdare să închid ochii și să aștept să treacă.
Așa...
Pe lângă sărbătorile cu forța se
întâmplă și socializatul (supraviețuitul)
cu restul oamenilor, tot cu forța. Azi-noapte făceam analiza comparativă și absolut subiectivă a
hypermarketurilor din oraș și metro area.
Între niște nasturi descheiați cu dinții și o reducție de vin. Ba parcă și ceva
trufe cu eclats de framboise. Oooșaaan
conduce detașat.
No comments:
Post a Comment