19.09

Înțelegerea mea cu psi e așa: să-mi găsesc ceva de făcut imediat ce identific starea, să canalizez energia aia spre altceva, să-mi țin mintea și mâinile ocupate cu ceva, până trece. M-am ocupat cu clătite. Pancakes cum ar veni. Care au ajuns la gunoi. La fel și a miliarda încercare să talk some sense into someone. Gunoi. Gunoi el, gunoi eu pentru el. Singurul lucru bun de aici fiind revelația că am o răbdare de martir. Da, dar ăia de mor pe cruce cu răbdarea plutind în jurul lor sunt niște imbecili.

Se cuvine totuși să-i mulțumesc domnului .. să-i spunem Gilberto .. să-i mulțumesc, deci, că există undeva in the land of plenty și că s-a apucat de făcut curățenie în Detroa. Mi-a ocupat mintea și tastatura, am scris mai mult decât trebuia, am terminat înainte de deadline, ura! Deci pot să funcționez, chiar dacă de fapt nu prea funcționez. Tot un fel de imbecilitate.

Ieri îmi împachetam prostiile adunate la birou în trei ani jumate. Am umplut o cutie mare. Credeam că am un infuzor de ceai, dar am mai găsit unul. Identic, să fie. Mărțișoare, felicitări de ziua mea, ariciul de mare. Revistele de pe vremea când nu trecuserăm la digital only. Două umerașe, unul negru și unul portocaliu. O tastatură. Decorațiuni de Crăciun și Halloween, maculatură de la conferințe. Trei tăvițe de corepondență pline. Căștile pentru ascultat muzică și căștile pentru conf calls.  Ace și agrafe, o cutie cu resturi de musli - pe care știu sigur că am cumpărat-o tare de mult, în dimineața în care mi-a zis cât de recunoscător e că am reintrat în viața lui. Mult bullshit atunci, da. Vederea trimisă de mama din Vancouver: Aici e cald și bine, au înflorit magnoliile. Te pupă mama!  Poza cu mama și cu copkilul făcând primii pași singur. Cutia cu șervețele. Cutia cu ceai roșu. Vederea din Charlestown, care a fost încă un bullshit, prinsă în suportul cu oaia neagră. Pozele cu mine și cu minte Mona. Pixurile multe din care folosesc doar unul. Și cănile: cana cu Norvegia, cana cu fericire, cana cu cash apps și cana cu Viena. O grămadă de prostii adunate aiurea.

Meanwhile, ”Heard you’re going to be here in New York for the awards! Can’t wait to meet you in person!” Păi da, și eu can’t wait să mă mobilizez să trag de mine să încep să plec. N-aș pleca. Aș rămâne alea două săptămâni aici închisă în casă, aș dormi tot timpul, all systems down. N-aș pleca într-o țară care mi-a devenit antipatică din cauza unui singur om care n-a știut să fie om. De altfel și Clujul mi-a devenit antipatic, dar asta e secret. Dar de ce să nu stau o săptămână la hotel și după aia să nu mă târăsc două străzi mai încolo, la Cosmo?

****

Lucruri mici, chestiuni superficiale. There is no other way.