Răbdare și tutun. Tantrums and rapture.
Mă tot uit la biletele de avion, le mai verific o dată și încă o dată, le pipăi, le scap din mână, le adun de pe jos și le mai verific o dată. Sunt biletele spre atunci când a fost frumos dar nu ne-am priceput și nici curaj n-a fost. Spre povestea de acum, cu final rapid și atât de previzibil. Acolo e nebunia mea, o să ne amintim de zilele alea și la 90 de ani. E cale de întors, sigur că e, dar cine ar vrea să se întoarcă din drumul ăsta? Doar și iresponsabilii sunt oameni, nu?
Apoi back to reality, biletul de avion fără dată de întoarcere, sortat-împărțit-împachetat boarfele de trebuință, făcut pace cu mine și probabil eșuat la asta, tras aer în piept și început viață nouă în țară nouă cu oameni noi și planuri noi. Eu singură. A doua jumătate din viață.
Uneori filmele se întâmplă. Sau măcar câteva scene. Mda. Păcat.
