08.03

M-am uitat rapid în oglindă si m-am văzut frumoasă. De-adevăratelea. Parcă pentru prima dată după un infinit. Frumoasă. Cu cearcăne, e drept, dar cu sclipirea aia în ochi. Pentru că m-am văzut prin ochii lui, așa cred. Pentru că el, omul care, era chiar acolo. La îndemână. De atins și de pupat. De-adevăratelea. Pentru că azi l-am iubit și mai mult când l-am zărit în ceainărie, în vitrină, cufundat în cartea lui și într-o totală lipsă de armonie cu peisajul cu hipsteri din jur. Pentru că ieri au apărut două inimioare desenate în praful adunat pe un laptop vechi. Am crezut că nu le vezi. 

01.03

Mmmmdeci io când am început să emigrez de-adevăratelea (pentru că e o diferență de la wishing-ul din 2006/7 la doing-ul din 2013), tot procesul dura cam doi ani. Iaca imediat se fac doi ani și eu tot aici, ba chiar cică să mă aștept la încă pe atât și chiar mai mult. Oh well. Măcar pot să mă laud că mereu iau decizii foarte bune, dar absolut niciodată la momentul potrivit.

Între timp Hello, March!, ce mă bucur că ai revenit. Vorba aia, te-aștept ca și când. De exemplu ca și când peste câteva zile mi-ar suna la ușă el, omul care, și i-aș sări direct în brațe și l-aș smotoci și l-aș trosoni como Dios manda. 

Mai departe de atât mi-e și frică să mă gândesc.