Primele, puținele ture de alergat serios. Îhî, alergat. Eu.
La minus niște grade. Dureros.
Printre
grămezi de zăpadă-noroi din cartierul minunat. Hai și printre lacrimi, pentru
că se poate și așa, alerg de draci și de neputință, alerg să nu-mi mai fie dor în
toate minutele, când respir, când tastez, când deschid ușa de la birou
dimineața târziu, când mă spăl pe dinți, când am ședințe, când dorm, când zic
că mi-e foarte bine mulțumesc de întrebare, când oricând. Alerg defect și cu încăpățânare de
catâr, numai de-a dracu', nu-mi intră aer destul în plămâni, corpul săracul nu
știe ce e ăla efort fizic (hăhă!) și cum se face și parcă urlă Hooo nebuno vrei
să mă omori? – Well yeees, why do you ask?
Înnebunesc și-mi pare rău, vorba lui Iaru.
No comments:
Post a Comment