Mi-am impus sa nu mă gândesc la nimic, jur. Să nu simt nimic din ce venea
spre mine, nici oroare, nici milă, nici scârbă, nici revoltă, nici dragoste, nici
durere, nici compasiune, nimic. Doar să stau cu periuța de dinți în gură, așa
cum m-a prins momentul, și să-l citesc,
să-l ascult. Să fiu empatică în cel mai detașat mod posibil.
Atunci s-a rupt tot. Nimic nu mai e la fel.
Nici nu e ceva de zis. Vreau doar să nu mai simt greața asta permanentă.
No comments:
Post a Comment