28.11

Nu scriu, pentru că mă doare. Sufletul, carnea pe mine, tot. Nu scriu, pentru că mi-e dor. De viața mea așa cum era, de sentimentul de siguranță și independență, de cerul de acasă și de mirosurile de acasă... deși nu am avut un acasă al meu. De el așa cum am crezut că era. De mine, așa cum îmi plăcea să fiu. Nu scriu, pentru că nu mai sunt eu.

Poate trebuie să mă repar înainte să mă întorc. Doar să nu fie prea târziu...

Cică baby steps, one day at a time, small goals și alte bullshituri din astea. Răbdare, dar eu nu mai am. Și nici timp. M-am trezit singură și a nimănui într-o țară de plastic. Dar asta mi-am dorit, nu? Oh well... I guess not. Cine zicea că sunt fearless leader sau femeia de fier?

Deci nu, deocamdată nu scriu despre experiența în Canada.